Funia

Am pornit să îmi găsesc strămoșii
Mă întreb
ce au simțit când au săpat în lemn
Și s-a născut
în două împletită
Funia

Câteodată
Îmi simt istoria sub degete
Și simt sub ele
Alte degete, amprente
De departe aud șoapte, glasuri, ochi și oameni
Și văd griji și gânduri, vieți luptate
Case, copii, blide
Câmpuri de arat și lanuri aurii
Ne’ndestulătoare pentru guri flămânde…

Aud rugi și lacrimi
Gânduri doar Lui spuse
Cereri către Domnul:
bucata de pâine.
Sub năfremi udate și cămeși cârpite
Stă chip ars de soare, mâinile muncite
Poartă’n piept avântul, lupta nesfârșită
Ține piept vieții, nu se dă bătută,
Pentru’o raz’ de soare de peste pădure
Și pentru o ploaie ce promite pâine
E și asta viață, un fel de bucurie
Ce găsește-un sens în greaua sudoare.

O întâlnesc aici,
cu-n umăr proptit de-a Domnului casă
Stă să-și lase gândul, ziua, viața
Spre nori să se-nalțe în cuvinte mute…
Simt fânul cosit în năduf de-amiază
Se-mprimă’n năframă mireasmă de seară.

Pe lemnul cel vechi simt fruntea proptită
Și sapă în așchii, ruga-i rostită
Și zâmbet se-arată, „multumescu-Ți Doamne
Mi-am cules recolta. Ce de roade bune!”

Iar colo deoparte, sunt vise timide
Copilițe brune, codițe’mpletite
Visează o carte, ba două sau trei
Și culori, hârtie, măcar un crâmpei..

Respir adânc,
Îi văd, aud,
Întind o mână să m-apropiu,
Dar ei rămân mereu departe
În trecut
Și pleacă.
Alții vin. Dar eu de-aici’a doar îi pot privi.
Le simt poveștile înscrise în lemnul vechi

Sub degete simt funia ce vine de departe, de demult
și nu se termină acum și nici acolo
Parcă mă leagă de trecut…
Sub degete simt…

Funia
Etichetat pe:                

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.